Construcţiile şi sectorul imobiliar, sub presiune

In România, unul din sectoarele cele mai susceptibile de a fi afectate de actuala criză internaţionala este sectorul imobiliar şi în consecinţă şi cel al construcţiilor.
În ultimele luni şi în România volumul tranzacţiilor imobiliare a scăzut sensibil, dar nu se poate vorbi de o prăbusire a pieţei. Cererea depăseste în continuare oferta, totuşi multi clienţi au preferat să amâne cumpărarea unei locuinţe în condiţiile în care preţurile dădeau semne de scădere, mai ales în cazul apartamentelor vechi.
Numărându-se printre domeniile cu un grad ridicat de îndatorare, sectorul imobiliar riscă să sufere mai mult decât altele de pe urma crizei internaţionale, datorită reglementărilor devenite mai restrictive în materie de creditare atât pentru clienţi cât şi pentru dezvoltatori.
Ponderea apartamentelor vândute în stadiul de proiect are tendinţa să scadă, clienţii preferând tot mai mult achiziţionarea de locuinţe finalizate sau măcar “la roşu” pentru a şti mai exact ce cumpără. În consecinţă, dezvoltatorii nu-şi mai pot finanţa construcţiile cu banii clienţilor şi sunt nevoiţi să se adreseze băncilor, care le propun credite mai scumpe. Cei care întâmpină dificultăţi de finanţare sunt nevoiţi să-şi restrângă activitatea sau să vândă terenuri pentru a compensa lipsa de lichidităţi.
Este posibil deci să fie afectată activitatea din construcţii, unul din sectoarele care au contribuit cel mai mult la creşterea cu 8,8 % a produsului intern brut în primul semestru al anului.
De aici încetinirea ar urma să se transmită în sectoare conexe cum ar fi producţia de materiale de construcţii şi amenajările interioare.
Mai ales că dezvoltatorii imobiliari se confruntă şi cu alte probleme cum ar fi scumpirea materiilor prime utilizate în construcţii începând cu oţelul (în principal sub presiunea cererii chineze), dar şi cu cresterea costului forţei de muncă, în contextul migraţiei peste hotare a unui important detaşament de lucrători de pe şantiere.
Sub presiunea acestei realităţi, sectorul construcţiilor a înregistrat în ultima vreme cele mai mari creşteri salariale din economia românească.

0 Răspunsuri to “Construcţiile şi sectorul imobiliar, sub presiune”



  1. Niciun comentariu până acum.

Lasă un Răspuns




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • Matinal Radio Romania Actualitati s-a mutat.. in pagina noua iulie 24, 2009
    Reportajele, rubricile si corespondetele emisiunii MATINAL le gasiti acum in noua pagina Radio Romania Actualitati (varianta BETA). Click aici.
    matinalradioromania
  • 58 de copii orfani au primit dulciuri, rechizite si electrocasnice iulie 20, 2009
    58 de copii orfani cu vârsta între 7 și 14 ani de la modulele de tip familial din Focșani, Dumbrăveni, Odobești și Păunești au primit rechizite școlare, dulciuri dar și electrocasnice de la Asociația ”Vocea românilor” ce reprezintă imigranții români în Italia dar și de la grupul folcloric ”Năzdrăvanii” din Galați care și-au pus un [...] […]
    matinalradioromania
  • Vino la noi in gradina! iulie 20, 2009
    Daca in timpul saptamanii, orasenii se impart intre avocati, ingineri, ziaristi sau simpli studenti, la sfarsit de saptamana, toti acestia devin mai creativi, stimultand talentul personal in cadrul unui eveniment numit Green Fair. Subiectul rubricii de cultura si urban, rubrica semnata de Valentin Panduru. Asculta sau descarcă de aici. [...]
    matinalradioromania
  • Coltul Copiilor (20.07) – Caldura mare iulie 20, 2009
    Cu caldurile astea cei mici gasesc solutii sa se racoreasca. Miruna si Luca ii explica Claudiei Iordache cum se potoleste setea si cum se face inghetata. Asculta sau descarcă de aici.
    matinalradioromania
  • Tara gropilor de gunoi ne-ecologice iulie 14, 2009
    Mai sunt doar două zile până la termenul-limită (16 iulie) de închidere a gropilor de gunoi neecologice. Între cele aproape 2300 de localităţi care mai au încă depozite de deşeuri neconforme normelor de mediu ale Uniunii Europene se numără şi câteva comune din judeţul Bihor. Este ştiut faptul că, în situaţia în care Statul Român [...]
    matinalradioromania
  • Vanzatorii de iluzii iulie 14, 2009
    V-ati intrebat vreo data cum sunt cei care stau in spatele salii cinematografului, dupa geamurile duble de unde pleaca proiectia filmului? Proiectionistii sunt cei care se asigura ca imaginile la care va uitati ruleaza continuu, fara intreruperi si ca sunetul se aude in acelasi timp cu actiunea de pe ecran. Meseria de operator de imagine [...]
    matinalradioromania
  • Festivalul International “George Enescu” iulie 14, 2009
    77 de concurenti la vioara, 84 de pianisti, peste 180 de lucrari inregistrate intr-un concurs muzical, premii importante, toate stranse parca pentru a ignora criza economica. In pagina de cultura si urban de azi, Valentin Panduru va invita sa participati la unul dintre cele mai bune si statornice “motive” oferite strainilor, pentru a vizita.. Rom […]
    matinalradioromania
  • Buldozere intr-un parc national iulie 14, 2009
    Parcul Naţional Munţii Rodnei, cea mai întinsă arie protejată din nordul Carpaţilor Orientali, nu scapă de buldozere. În zona pajiştilor alpine a fost construit un drum, fără autorizaţie, culmea, tocmai cu bani europeni. Vinovată este o asociaţie a crescătorilor de taurine din Poiana Ilvei, amendată de Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud cu nu mai puţin de [...] […]
    matinalradioromania
  • C’est bon! iulie 14, 2009
    Brie, camembert sau roquefort, astazi, de Ziua Frantei? Peu importe – adica nu conteaza! Toate cele aproximativ 500 de sortimente de branza frantuzeasca sunt delicioase. Daca le stropesti si cu un vin bun de Bordeaux… Cu siguranta ca Roxana Vasile asa va face, dar numai diseara, la sfarsitul programului, dupa ce va va fi informat, [...]
    matinalradioromania
  • La ce ne folosesc “emotiile pozitive”? (Elena Marinescu) iulie 14, 2009
    Dincolo de greutatile si incercarile vietii de zi cu zi, fiecare dintre noi a trait momente in care a simtit pe deplin binefacerile unor emotii pozitive. Specialistii au descoperit recent ca acest tip de emotii cresc nu doar speranta de viata, dar si capacitatea de a infrunta diverse obstacole printr-o mai buna mobilizare si mobilitate [...]
    ema

Statistică

  • 70,476 vizitatori