Acces la internet, undeva, cândva…

Când vorbim de infrastructură modernă, imediat ne gândim la autostrăzi sau căi ferate de mare viteză – sau mai bine zis la lipsa lor. Dar infrastructură însemană totuşi ceva mai mult. Da, înseamnă şi infrastructură de telecomunicaţii. Ştim că se tot vorbea de proiectul netcity, prin care urma să aibă tot bucureşteanul acces la internet prin fibră optică – în fine, asta era pe scurt, cu riscul aferent generalizării. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu acest proiect, dar exista oricum unul mai ambiţios – e vorba de faptul că statul avea de gând să scoată la licitaţie două licenţe de acces wireless broadband, mai pe româneşte, dar şi mai alambicat, de utilizare a frecvenţelor radio pentru servicii de comunicaţii electronice prin intermediul sistemelor de acces pe suport radio de bandă largă. Din păcate, după cum anunţă Agenţia Naţională pentru Comunicaţii, nicio companie dintre cele şase care achiziţionaseră caietul de sarcini nu a depus o ofertă până joia trecută, când a expirat termenul final prevăzut de programul licitaţiei. După cum spune pe site-ul agenţiei chiar preşedintele ei, Liviu Nistoran, “din semnalele primite din piaţă rezultă că principala problemă a acestor frecvenţe este preţul, pe care operatorii îl consideră prea mare. Agenţia va propune Guvernului scăderea taxei de licenţă şi va relua procesul de acordare a acestor licenţe cât mai curând posibil. E chiar păcat. Tehnologia ar asigura accesul la internet pentru zonele izolate, unde celelalte soluţii precum cablul TV sau de telefon, fibra optică şi nici chiar GSMul nu ajung. Adică părţi importante din România. Asta este, după cum se spune foarte frumos, mai stau oamenii o tură şi poate îi rezolvă cineva, cândva.