Piesă de weekend în trei acte

Cîteodată toată chestia asta cu blogurile mă termină. Sîmbătă am asistat, evident atenţionat pe net, la următoarea piesă în trei acte:

Actul 1: Groparului care administrează blogul de veci i se cam pune pata pe Tudor Chirilă şi îi face o scrisoare deschisă. Asta era marţi. De marţi pînă sîmbătătă nu se îmtîmplă nimic. Sau oricum, nu mare lucru.

Actul 2: Cel mai blogger român vede scrisoarea, îi place (cred) şi face un link spre ea pe blogul lui.

Actul 3: Groparul explodează. Nu literalmente, ci ca număr de vizitatori pe blogul lui.

Dacă se întreba cineva cum şi de ce funcţionează blogosfera, acum ştie.

Vizite

Verificînd statistica, m-a amuzat să constat la un moment dat fix 666 de vizite. Nu mi s-a mai întîmplat. Şi dacă, prin coincidenţă vizitatatorul nr. 666 a citit despre paşaportul biometric drăcesc? Lol.

666

Marea ecuaţie naţională

(1) “Avem o ţară, o datorie!” – aşa începe un cântec celebru pe care odinioară toţi băieţii fără pile îl învăţau pe la 20 de ani în prima săptămână de cătănie.
(2) “Avem o ţară; cum procedăm?” – se întreabă săptămânalul Academia Caţavencu într-una din rubrici.
“Avem o ţară în care fiecare face ce vrea şi scapă numai cine trebuie” – aşa sună problema, la care (1) s-ar putea constitui în ipoteză, iar (2) în concluzie.
Păi s-o luăm băbeşte şi

Atât.

Asta a fost. Atât am avut de difuzat în numitul an 2008, unul nici mai bun, nici mai rău, pe care l-aş integra în media ultimei perioade; ba chiar, dacă privesc la naţiune în ansamblu, cred că dezumanizarea a lovit mai adânc în români anul ăsta decât pân-acum.

Cadouri guvernamentale de la Moşu’

S-a uns! Avem căruţă! Pe două rânduri (hăis şi cea), la atelajul guvernamental s-au înhămat preopinenţii! Pare idilic, mai ales că nu e prima oară când Moş Crăciun ne-aduce (vrem – nu vrem) executiv proaspăt,

Super-premier de renume internaţional

N-aş fi zis că portughezii au capacităţi de premoniţie de-a dreptul paranormala. Noroc că mi-a amintit blogul de veci de ce văzusem în vara lui 2007. În Portugalia se bea în draci o bere care poartă mîndră eticheta marketizată a lui Emil Boc, la cae nu-mi dau seama cine a adăugat din răutate un “K” (probabil Patriciu sau Tăriceanu, ca să-i facă omului în ciudă, să nu se bucure şi el măcar de-o bere). Iat-o în toată splendoarea ei.

Alex Ionescu (OP)

Un tramvai numit fast food

Trecut-am scurt pe la Berlin în săptămîna care se încheie (daaaa, deci, apropo, domnu’ Octav Dan, m-aţi certat degeaba că nu v-am dat drumul la comentarii, doar că nu eram prin apropierea vreunui computer). Mi-au sărit în ochi restaurantele goale (o fi de la criză, o fi de la interdicţia totală de a fuma, n-am de unde să ştiu). Şi m-au enervat doi vameşi nemţi care s-au luat de mine că stăteam în aeroport cu o ţigară în gură, deşi era neaprinsă. Mda, nu degeaba se spune că cea mai subţire carte din lume e “Antologia umorului german din ultimul mileniu”. Dar speranţa moare ultima, cel puţin asta mi-a sugerat mie vagonul de S-Bahn transformat în restaurant chiar în aeroport.

Alex Ionescu (OP)

Amestecuri toxice

Preşedintele a condamnat comunismul, cu toate relele sale (ale comunismului, nu săriţi). Ticu Dumitrescu a murit şi a fost înmormîntat cu onoruri militare. A murit şi Paul Niculescu Mizil. Trupul acestuia va fi expus la Ministerul de finanţe, de parcă autoritatea respectivă s-ar fi transformat într-un fel de Antipa al dinozaurilor comunişti. Dar mă tem că intenţia nu era de natură antropologic-ştiinţifică, ci de ultimă omagiere a aceluia care e văzut nu ca un comunist, cum spun gurile rele, ci ca un tehnocrat, care şi-a servit cu abnegaţie şi devotament ţara. Că România a avut, nu-i aşa, 23 de milioane de tehnocraţi şi un singur infractor la cîrmă. Oricum, s-a făcut dreptate: duşmănit de mulţi, tehnocratul Mizil a trăit destul cît să-şi vadă nepoata Oana deputat de Ferentari. Garantat Vanghelie.

Alex Ionescu (OP)

Panseuri hibernale

AMR două zile! Adică au mai rămas. Două zile până la debutul sarabandei de sărbători care mai de care mai efervescente (nu ştiu ignatul cât se-ncadrează în tipar),

Moşilor vechi. Foaaaarte vechi.

Am bătut joi seara una din părţile cele mai charming din Bucureşti – zona Mîntuleasa/Moşilor vechi. Cît de frumos ar putea fi acolo, dacă s-ar renova clădirile boiereşti şi ale fostei clase de mijloc. De exemplu casa de mai jos.

Civicumlaudae

Nu m-aş fi întrebat de ce suntem din ce în ce mai indiferenţi faţă de societate, mai preocupaţi de propriul ego de doi lei, de aşa-zisa mândrie naţională, „aşa-zisă” pentru că nu poţi să-i explici unui ghiolban (aterizat în capitală direct din burta mă-sii şi care crede cu tărie că este singurul beneficiar al ideii de civicumlaudae – „ce muşchii mei!”) că cetăţean înseamnă mai mult decât muritor,

Merge!

A cîştigat Obama. La început m-am bucurat doar pentru că mă gîndeam cît de mult o să se oftice toţi retardaţii rasişti din România (unul, cu adevărat idiot, postase la articolul lui Tom Gallagher despre alegeri inepţia „La bumbac, Barache!”).

Horoscopul scuză mijloacele

Tot urmărind ce face concurenţa, mi-am descoperit oareşce idiosincrazii. În mod clar horoscoapele sînt pentru mine motiv de schimbat postul, indiferent de cît de mult mi-ar fi plăcut pînă la acel moment muzica sau ce (nu) aveau de spus DJii.

De ce fugim de destinaţia finală?

Dacă tot mi-a reproşat octavdan ieri că i-am stricat ziua pe radio m-am gândit s-o stric şi la alţii, pe blog.

Prost îmbrăcat la malul mării

De mult nu m-am mai simţit atît de naşpa şi de deplasat ca acum la Constanţa. N-am intrat în costum de baie la un cocktail. Mai curînd invers. Descoperind pubul de mai jos miercuri seară, am decis să intru cu tot cu sacou şi colegul identic de simandicos.

Meschin media

Ce face presa din România din problema discrepanţei dintre leafa şefului ANRE Gergely Olos şi pensia (care nu e pensie) a deja celebrei Tuşe Ioana depăşeşte cu mult cam tot ce am văzut în materie de circ ieftin şi meschinărie.

Ipocrizia NU salvează România – nici la fotbal

Făcînd turul blogurilor mi se opresc ochişorii fix aici, unde dau de fotografia asta, făcută zice-se la meciul România-Franţa.

Fotbalul mă lasă rece, congelat chiar, dar mă enervează ipocrizia şi prostia.

Blitz la Cluj

Două zile la Cluj, din scurt, cu treabă. Îmi plac şi nu-mi plac vizitele astea tip blitzkrieg, “wham, bam, thank you, ma’am”.