Una caldă, alta rece

Aia rece e că adminul intră vreo două săptămâni în concediu, aşa că articole nu o să mai fie de găsit pe aici. Nu ştiu dacă e rece pentru lumea largă, dar pentru mine e, cel puţin sper că aşa o să fie apa aia unde m-oi duce…
Aica caldă e că că articole nu o să mai fie de găsit pe aici. Păi un moment – asta nu era la reci? Ba da, dar e şi la calde, pentru că de acum (mai bine zis cam din 10 august, dar poate şi mai devreme, cine ştie… ) articolele apar pe varianta beta a siteului romaniaactualitati.ro. Have fun!

Eu votez Brâncuşi!

Site-ul celebrei galerii Saatchi din Marea Britanie realizează un top al primilor 500 de artişti ai secolului 20, bazat pe voturile internauţilor.
Intră AICI şi votează-l pe Brâncuşi în Top 500 de artişti ai Secolului 20. Poate nu va ieşi pe primul loc, dar cu siguranţă merită să fie plasat printre primii, chiar şi într-un top al popularităţii!

All inclusive low cost

Teorema cu turismul bulgăresc care dă clasă litoralului românesc nu stă în picioare. Ca alternativă, da! Putem vorbi despre… altceva. Comparaţiile însă nu ţin. La ei se duc mai mulţi nemţi pentru simplul motiv că patronii germani ai hotelurilor de pe litoralul bulgăresc aveau cărările bătătorite înspre marii operatori de turism din ţara de baştină încă dinainte de-a pune mâna pe stabilimente; interesant ar fi de aflat câţi dintre ei revin peste ani… Modul de atragere a clienţilor abordat de angajaţii bulgari ai cârciumilor de pe promenade seamănă cu cel al maeştrilor turci, dar de la intenţie până la desăvârşire mai au de învăţat; deocamdată nu răsare… La fel şi all-inclusivul: modelul e acelaşi – turcesc, stilul e însă bulgăresc sută la sută – all-inclusive… low cost! Iar la infrastructură nu ne-ajung nouă pân’ la glezne, d’apoi turcilor… Cât despre preţuri… Da, e mai ieftin ca la noi pentru că şi nivelul lor de trai e sub al nostru.
Deşi nu mi-am petrecut concediul prin vecini, am dat o raită prin câteva staţiuni bulgăreşti, suficient cât să-mi dau în sfârşit seama de ce se tot duc ai noştri pe la ei: românii sunt obişnuiţi să se mulţumească cu puţin…

Costin Enache

SÂNZIENELE – TRADIŢII ŞI LEGENDE – update

Un documentar realizat de Liliana Nicolae şi Simona Şerbănescu

Documentarul poate fi ascultat aici:

Sau se poate descărca de aici.

În fiecare an, pe 24 iunie, credincioşii ortodocşi prăznuiesc Sf.Ioan Botezătorul. În popor, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânziene (în special în nordul ţării) sau Drăgaica (în sud), şi marchează solstiţiul de vară.
Sătenii spun că este cea mai lungă zi a anului, ziua în care cucul cântă pentru ultima dată (Amuţitul cucului este, de-altfel, o altă denumire a sărbătorii). Potrivit superstiţiilor populare, dacă se mai aude cucul şi după această dată, e semn că va fi un an secetos.
Am plecat să descoperim tradiţiile de Sânziene din sudul ţării, unde, în dimineaţa de 24 iunie, cete de fete tinere, îmbrăcate în costume tradiţionale, bat din poartă în poartă şi joacă în curţi tradiţionalul dans al Drăgăicilor.

Într-o ceată de Drăgăici sunt 9 fete, fiecare având rolul ei (“Mireasa, “Drăganul”). Dansul e un adevărat ritual. Începe cu un jurământ al Drăgăicilor, cu împletirea unor cucuni din floarea de Sănziene şi spice de grâu. Cununa este agăţată în vârful unui steag, unde se prind şi alte obiecte: mărgele de la fetele care-şi doresc să se mărite, căciuliţe de la copiii mici (“ca să fie sănătoşi, să nu fie plângăcioşi”), dar şi un căţel de usturoi, despre care se spune că îndepărtează duhurile rele.
La Năsturelu, în judeţul Teleorman, l-am cunoscut pe Florea Simion, zis Lică. Este directorul Căminului Cultural din localitate. Căminul stă să cadă, pe vremuri a fost şcoala în care a învăţat chiar Florea Simion. Înăuntru, câteva fete îmbrăcate în costume populare făceau ultimele repetiţii pentru Dansul Drăgaicelor. Pereţii scorojiţi sunt acoperiţi de tăieturi din ziare despre premiile luate de ansamblul “Dunărica” la tot feluri de festivaluri şi concursuri. Fetele ştiu foarte bine care e semnificaţia dansului lor. Cântă şi dansează în curtea unei femei bătrâne care îşi aminteşte că pe vremuri a fost Drăgan în ceata care colinda şi pe atunci, ca şi acum, din casă-n casă. Sătenii cred că dacă joacă Drăgăicile în curtea lor, vor avea un an mai bun, mai îmbelşugat. Iar fetele nemăritate cred că dacă aruncă pe casă o cunună împletită din flori de Drăgaică şi spice de grâu se vor mărita în anul următor.
Floarea numită ca şi sărbătoarea – Sânziană sau Drăgaică – este galbenă sau albă şi se spune că înfloreşte chiar în noaptea de Sânziene, noapte în care – cred femeile bătrâne de la ţară – toate plantele au puteri miraculoase. Iar dacă mai sunt şi descântate, puterile plantelor sporesc.

Satul Runcu, din judeţul Gorj, este situate la poalele Munţilor Vâlcan. Satul e străbătut de un râu cu nume de poveste – Izbucul Jaleştului. Iar în apropiere sunt renumitele Chei ale Sohodolului, săpate de râul cu acelaţi nume în formaţiunile calcaroase din zonă. Aşa au luat naştere “Cuptorul”, “Steiul”, “Nările”, ” Inelul” – formaţiuni care atrag turişti şi dau zonei un farmec aparte. În zonă cresc foarte multe plante. Poienile, pădurile sunt pline de astfel de plante, unele întâlnite doar aici (urechea ursului, scumpie sau vişin turcesc). Pe vremuri, bătrânele obişnuiau să meargă în dimineaţa de Sânziene să culeagă aceste plante. Se spune că e bine să le culegi cu rouă, chiar la răsăritul soarelui. Acum, am găsit cu greu bătrâne care să ştie pentru ce e bună fiecare plantă în parte (de la tratarea bolilor de stomac, la tratarea unor probleme precum impotenţa sau norocul în Dragoste). Maria Apostol, o bătrână de aproape 80 de ani, ştie, de exemplu, că o plantă denumită popular “Muma Padurii” este bună să o culegi în dimineaţa de Sânziene şi să o ţii în casă. Dacă ai un copil nou-născut, planta îl protejează, îl ajută să nu fie fricos şi să fie ferit de rele.

Maria Apostol ştie şi o grămadă de descântece care – spune ea – ajută plantele să-şi facă efectul. Ascultând-o pe Maria Apostol chiar pe prispa casei ei, de unde se văd pădurile pline de plante, descoperim aspectul oarecum mistic al Sânzienelor. La câteva zeci de kilometri de Runcu, la Sohodol, l-am cunoscut pe Moş Lascu, care ne-a povestit întâlnirea lui cu Sânzienele: “M-a prins noaptea în pădure şi, la un moment dat, am auzit un vuiet …aşa …ca şi cum ar fi fost glasuri de femei şi copii, la un loc. Ştiam din bătrâni că e bine să nu vorbeşti, dacă te întâlneşti cu Sânzienele, că rămâi paralizat. Altfel, e bine să le întâlneşti, că vei fi ferit de rele toată viaţa. Eu, de cite rele am dat în viaţă, de toate am scăpat.”
Tot de rele se spune – un pic mai sus, în munţii Vâlcan – că te apără focurile aprinse în noaptea de Sânziene. Despre ele ne-a vorbit Ioan Ularu, cioban –momârlan, pe care l-am întâlnit la Straja, la o stână numită “a lui Mutu”. Pe dealuri se aprind roţi îmbrăcate în fân şi li se dau drumul la vale, însoţite de strigăturile băieţilor de pe dealuri. Totul este, de fapt, o nedee – o petrecere câmpenească populară, care are loc, de obicei, pe dealuri sau munţi.

Despre noaptea de Sânziene se spune că este o noapte magică, în care se deschid cerurile, în care se împlinesc destine. De-a lungul timpului, oamenii au inventat lucruri pe care le-au pus în legătură cu o zi sau cu un moment al anului. Şi, de-a lungul timpului, au învăţat să creadă în ele. Tradiţii, magie, legende – unele se regăsesc doar în amintirile bătrânilor din Sohodol sau Runcu. Altele – în jocul Drăgaicelor din Teleorman.

Documentarul a fost difuzat pe 24 iunie

Cartografie după miros

În ceva mai mult de o lună, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a reuşit să demonstreze pe hârtie ceea ce ştiam cu toţii dintr-o îndelungată experienţă: România suferă de o lipsă cronică de toalete publice. Şi asta s-ar resimţi, vezi Doamne, nu neapărat în pântecele şi buna dispoziţie a cetăţeanului de rând, ci mai ales în imaginea cu care pleacă turistu’ străin de pe-aici…
În prima fază se identifică zone deficitare, după mărturisirile sincere – s-ar dori – ale autorităţilor locale, cu promisiunea unor soluţii… nu se ştie când. Aşa că până una alta, cu studiul la purtător,

dgpmb01 is online and available to chat

Adică pe româneşte: Poliţia Capitalei e conectată şi dornică de sporovăială… Ca idee sună bine, e în ton cu vremurile şi trebuie să recunoaştem că ne-a luat puţin prin surprindere… Poliţia pe messenger? Bine-aţi venit în mileniul III! Da’ ce te faci dacă te bagă la contacte?! Cum ar fi să te caute poliţia zilnic? Şi eventual să te invite pe facebook, hi-5 ori să-ţi trimită link înspre vreun clip cu blonde de pe youtube… Că vorb-aia, cine intră-n horă… trebuie să joace! Nu zice nimeni să stea la taclale cu clienţii, pardon, contribuabilii, dar nici să fie încă o

TVransferuri

Cine pe unde se transferă şi pe ce bani? Adică bursa transferurilor – asta vinde ziare vara şi aduce vizitatori cu nemiluita pe site-uri, bloguri sau portaluri. Numai că de data asta, cu Kaka şi Cristiano Ronaldo deja arvuniţi, fotbalul trece, cel puţin la noi, în plan secund. Cotidianul Cotidianul a pus reflectoarele pe… bursa transferurilor din TV.
Cea mai mare forfotă pare să fie prin Antene. După cum se-nţelege din postările de pe blogul personal dar şi din emisiunea pe care o realizează la Antena 3 – Mircea Badea ar cam schimba echipa, dar deocamdată n-are nicio ofertă concretă de transfer. Cert e că nu-i dispus să intre în vreun cantonament până nu se întoarce din pauza competiţională ce stă să-i înceapă. Mă gândesc că, după ce a evoluat la matineu şi în nocturnă i-ar prinde bine o oră mai normală de începere a „meciurilor”.
Mircea Radu a jucat deja (din dragoste sau cine ştie din ce alt motiv) un meci de retragere. Deocamdată probează tricourile mai multor echipe şi negociază

Asta-nseamnă criză: să te mulţumeşti cu puţin!

S-a dus el prin vecini Grand Prix-ul din jurul Casei Poporului, nicio pagubă! Şi-aşa n-aveam noi tradiţie în automobilism… Mai într-o sâmbătă cu aptitudinile şi doleanţele populare, duminică s-a ţinut la Horezu un alt gen de concurs de viteză – unii i-au zis tot Grand Prix, eu prefer Master Prix pentru că mi-a plăcut cum s-au autointitulat competitorii: maeştrii ierbii. E vorba despre Marele Premiu la

la SPA, na SPA

Pe o ploaie mărunţică ce pica în capitală, şeful ANM îi dădea înainte cu seceta. Şi cu tradiţionala caniculă… Şi cum pe specialişti e greu să-i contrazici, mă întrebam ce-o să facă românul între două vijelii cu aspect de tornadă: plajă sau baie? Numai că şi pentru una şi pentru cealaltă îi trebuie ştrand, incintă, complex. Iar cum în majoritatea apelor curgătoare nu e recomandat nici pescuitul, d’apoi scăldatul, rămâne veşnica soluţie – ştrandul comunitar. Ieftin, aglomerat şi pe cale de dispariţie. Sigur există o variantă şi mai ieftină, gratis dacă te ratează şi poliţia: artezienele rămase de la răposatul sau de prin ultimele campanii electorale.

Variante mai sunt, dar sub nicio formă în categoria „accesibil” – piscinele de exemplu, dar astea par expirate dacă n-au şi alte facilităţi. La modă e altceva… Ceva de-i zice… SPA! Auzisem eu

Hai că se poate!

Tot urlă pescarii sportivi de ani de zile că poluarea şi braconajul au adus fondul piscicol aproape de extincţie în România… Înc-un pic şi se rezolvă definitiv! Mai pune umărul câte-o exploatare minieră, câte-o fabrică de nu-ştiu-ce, eventual îşi fac asociaţie şi braconierii… şi gata.

Uite, oameni serioşi – Hidroelectrica: nu se-ncurcă cu mărunţiş, au dat

Happy (dead) end

M-am apucat să sap aseară în istoria fotbalului românesc după o surpriză mai mare decât cea numită Unirea Urziceni. Nu rezultatele mi-au dat bătăi de cap, eram convins că ialomiţenii sunt în top, ci săpătura. Firesc, am luat-o pe cărări bătute, credeam eu, şi am accesat pe rând interfeţele virtuale ale celor două instituţii co-conducătoare ale sportului rege. Site-ul FRF e o glumă proastă, o sfidare a ideii de informaţie electronică; iar cel al LPF, un pic mai stufos, o insultă la adresa limbii române: diacritice ioc, semne de punctuaţie aruncate anapoda şi cireaşa de pe tort – explicaţiile întreruperilor campionatului de la sfârşitul celui de-al doilea deceniu al secolului trecut respectiv de la începutul deceniului 5 – citez „în perioada 1916-1919 nu s-a disputat datorită primului război mondial” şi evident „în perioada 1941-1946 nu s-a disputat datorită celui de-al doilea război mondial”.
Bravos, în ideea asta… datorită, nicidecum „din cauza”, mai marilor forurilor ăstora am ratat mai tot campionatul nostru oferit unei televiziuni de nişă – m-am uitat la englezi pe o televiziune pan-europeană şi am văzut fotbal mult şi de calitate. Dincolo de astea şi revenind la ce mă interesa, admit că mi-a plăcut

Electoşocuri

Nicio surpriză: cu cât filmul e mai prost, cu atât mai puţin public-plătitor vine la spectacol; teoria s-a confirmat cu vârf şi îndesat la euro-alegerile mioritice, unde publicul plătitor de taxe a refuzat să ia parte la bâlciul deşertăciunilor proliferate de aceiaşi trişti şi ieftini măscărici. A fost în fapt o dramoletă de doi lei, cu o intrigă previzibilă, o desfăşurare invizibilă, fără punct culminant şi cu un deznodământ la fel de tern şi rapăn ca şi expoziţiunea. Epilogul să fi salvat puţin show-ul, farsa cu fiica independentă revenind de bunăvoie şi nesilită de nimeni la bază descreţind un pic frunţile protagoniştilor ori pe-ale analiştilor şi încreţindu-le serios pe cele ale adversarilor politici.

Quiproquo-ul cu autobuzele electorale încercat de partidele de guvernământ n-a

Cu telegondola

Tichia de mărgăritar! Asta-i lipsea Bucureştiului ca să devină o capitală europeană “la înălţime”! În rest, slavă Domnului, le-avem pe toate: verdeaţă (trei la zece mii, că ce-i peste dăunează), străzi (cât mai aglomerate, pe adevăratul model de metropolă), parcări (mici şi rare, să nu carecumva să ne rătăcim), praf, aroganţă şi nesimţire, adică toate ingredientele care dau culoarea unui oraş pe cât de cosmopolit, pe-atât de… expirat, exfoliat, excedat…
Dar n-aveam nimic suspendat! Poate doar autostrada electorală! Ne trebuia ceva… care să meargă pe sus… ca să putem să privim în jos:

G-bay

Cu doar şase voturi împotrivă – deci nu aşa, oricum – Senatul american a aprobat un amendament care prevede nu numai blocarea fondurilor suplimentare destinate închiderii închisorii Guantanamo Bay şi mutarea deţinuţilor pe teritoriu american, ci şi precizarea că niciun alt cent nu va fi redirecţionat în acest scop! Încă de la începutul anului, la doar două zile de la preluarea funcţiei de preşedinte, Barack Obama a semnat ordinul prin care promitea să închidă în decurs de un an celebrul şi controversatul centru de detenţie de la Guantanamo, unde multi detinuti au fost incarcerati pentru ani de zile fără să fie judecaţi. În plus a cerut expres secretarului Apărării să

BTU în alertă

Pixeli, gigabiţi şi high definition. Treimea care ne-a dat dependenţă şi care ne-a făcut să ne mobilăm apartamentele cu tot ce ne-a picat în mână: LCD-uri, PC-uri, DVD-uri şi alte şiruri de iniţiale, laptopuri, subuffere, blueraye şi alte năzdrăvănii intrate cu succes în fondul lexical al consumatorului înrăit de Waţi, Volţi sau decibeli. În concedii prin Turcii, Spanii ori Balcani au ajuns să se uite japonezii la handycam-urile şi la aparatele noastre foto ca la maşini străine! Şi aspiratoarele le-am schimbat ca pe ciorapi; ce să mai vorbim de maşinile de spălat, de cântat, de răcit sau de gătit, de urmaşii ultramoderni ai bătrânului walk-man şi de alte accesorii pe care începuserăm să le scuipăm tot la un an-doi, ca pe seminţe… Şi-a trecut ea frenezia ratelor cu buletinu’, au mai zvâcnit un pic din inerţie vânzările la începutul anului şi gata. Oricâte promoţii, oferte şi-alte „vino-ncoa’-uri” s-au pus pe toate gardurile…, n-a mai mers. Da’ tocmai când să-şi dea duhul magazinele de electrocasnice a ieşit soarele… Adică s-a făcut

Criză pe fond verde

Cât s-au agitat, cât au cheltuit, cât şi-au răcit gura de pomană în ultimii j’de ani organizaţiile internaţionale şi militanţii ecologişti – degeaba! Degeaba atâtea campanii verzi de stins lumina, redus poluarea, reciclat de toate… că omul le face tot numai când îşi aduce aminte. Şi când îşi aduce aminte?… Păi primăvara, joia şi – câteodată – seara…. Adică din când în când! Ce n-au reuşit ameninţările – tot mai numeroase în ultimul timp – cu epuizarea resurselor, încălzirea globală şi mult prognozatul sfârşit al lumii a reuşit criza, drăguţa de ea! De dragul ei ne întoarcem la

Despre ţânţari, mistreţi şi alte zburătoare

Larvele dimineaţa şi adulţii către seară: acesta este masterplanul de exterminare în masă a spiţei ţânţăreşti din capitală. Şi repede; lăsate să prolifereze, legiunile terorii ar putea ajunge până-n luna august de necontrolat, iar o bătălie pierdută în faţa acestui infam luptător de gherilă (că doar loveşte – se retrage, loveşte – se retrage…) se poate lăsa cu cicatrici terifiante. Hai ai noştri, pe ei, pe mama lor, că ăştia trebuie stârpiţi de mici; nu încape nicio îndoială… Noroc că la acţiunea asta nu sare-n sus nici green-peace-ul, nici exhibiţioniştii independenţi protectori ai vieţii sălbatice de orice fel, nici

Entomologie media

Unii le spun piţipoance, fătuci, dive-n devenire sau mai simplu “fetele de la sport”. Eu prefer buburuze… Îmi place zâmbetul lor bicolor indiferent dacă anunţă victoria Morţii din Carpaţi sau înlănţuirea Războinicului luminii, a lui Barabas ori a lui Prometeu însuşi… Ele nu-s puse acolo doar să citească de pe prompter: asta o pot face şi cei care chiar ştiu despre ce e vorba… Nu… Ele trebuie să zâmbească, să interpreteze, să dinamizeze, să… ademenească!! În caz de tragedie, ştirea se pune în top – aici se poate arbora totuşi o morgă cumsecuvine – şi apoi se trece treptat-treptat, din colţul gurii până la urechi, în zâmbetul standard. Cel mai greu le vine însă, păcat că nu e şi probă la angajare, când în speţă e caz de pomenire: de pomenire de sportivi (de regulă celebri) pe care nu-i cheamă Ion, Gheorghe sau Mitică. (Menţionez că buburuzele cu state mai vechi s-au mai obişnuit

Planetare

Că Marte a fost în conjuncţie cu cine-o fi fost, că Venus avea ascendent în berbec, că luna era în fază terminală (mărturisesc că nu m-am uitat niciodată la emisiunile „uranologilor” de serviciu), toate trec oarecum în planul doi al activităţii cereşti, având în vedere că viitorul nu mai pare chiar o nebuloasă… Planeta nostră o să cedeze-ntr-o bună zi şi va trebui să ne mutăm. În toamna lui 2005 a avut loc botezul unicului (deocamdată) satelit al ultimei planete certificate a sistemului solar, a10-a, Xena. Deşi naşii au fost un pic în ceaţă, satelitul a primit numele Gabrielle. Mai încolo, la vreo 20 de ani-lumină distanţă a ieşit zilele astea la iveală

Post-pascale

Deşi comercialul a fost parcă mai prezent anul ăsta, paştele românesc nu pare să-şi fi pierdut din farmec; cine-a vrut linişte s-a putut bucura de linişte, cine-a vrut entertainment a avut opţiuni berechet! Tradiţiile neo-pascale s-au propagat mai discret însă: felicitările virtuale s-au descărcat bine de pe site-urile de profil dar n-au înregistrat recorduri, iepurii tot n-au reuşit să ia faţa mieilor, iar SMS-urile au rămas şi ele oarecum standard, mesajele pseudo-pascale neoferind prea multe surprize. Nu s-a modificat nici