Universitatea la control, vă rog

Peste 40 de universităţi de stat vor fi evaluate între octombrie 2008 si ianuarie 2009 într-un program referitor la integritatea mediului academic. Măsura este desigur utilă, dar va fi nevoie de mult mai mult pentru a combate actuala criză de forţă de muncă de pe piaţă. Despre paradoxul românesc în domeniu, Dinu Dragomirescu:
România este o ţară paradoxală. Ea dispune, raportat la populaţie, de un număr foarte mare de universităţi. Acestea scot pe bandă rulantă absolvenţi, dintre care însă numai foarte putini corespund standardelor economiei moderne. „Piaţa forţei de munca este plină de oameni cu diplome, dar care nu au nici o valoare”, declara recent Ziarului Financiar un cunoscut „vânător de competenţe”. Situaţia este cu atât mai paradoxală cu cât, dacă în ultimii ani sumele alocate de la buget educaţiei s-au dublat, calitatea sistemului de învăţământ s-a degradat.
Unii ar putea aduce contraargumentul că în universităţile autohtone sunt admişi în fiecare an aproape trei mii de studenţi din străinătate. Da, dar ei sunt atraşi nu atât de calitatea învăţământului cât de preţurile încă mici, după cum releva o anchetă întreprinsă de revista Capital.
La toate acestea se adaugă deschiderea graniţelor şi exodul masiv al profesioniştilor în străinătate, sursa unor puternice dezechilibre pe piaţa forţei de muncă.
Accentuarea crizei de forţă de muncă de pe piaţă din cauza sistemului slab de învăţământ şi a deficitului de personal ar putea atrage plecarea unor investitori.
In prezent, mai afirma expertul în resurse umane amintit la început, singurele „şcoli” adevărate care formează profesioniştii de care are nevoie mediul de afaceri sunt societăţile multinaţionale si companiile private mari. Dar si acestea cunosc o fluctuaţie neobişnuit de ridicată de personal, mulţi tineri fiind preocupaţi mai curând de obţinerea cât mai rapid a unui salariu mare decât de construirea unei cariere.

1 Response to “Universitatea la control, vă rog”


  1. 1 Alex Burda Septembrie 30, 2008 la 17:39

    Sunt dezamăgit de faptul că în continuare se perpetuează două viziuni complet eronate în ceea ce priveşte învăţământul superior. Prima este aceea că universităţile trebuie să se adapteze la piaţa muncii. Cred că ar trebui sesizat faptul că universitatea, şcoala de nivel superior în general, nu este o şcoală profesională. Universitatea trebuie sau ar trebui să ofere o pregătire în primul şi primul rând ştiinţifică, academică. Absolvenţii de facultate nu ar trebui să fie „cadre” ci licenţiaţi cel mai adesea în ştiinţe. A cere unui astfel de absolvent să lucreze pe post de „cadru” este absurd.
    În al doilea rând, nu numai universităţile ar trebui să se adapteze la piaţa muncii ci şi cei care solicită „cadre”, pe de o parte prin specificarea clară a nivelului de pregătire necesar fiecărei categorii de post şi în al doilea rând implicându-se prin la nivel universitar prin acordarea de burse şi locuri de muncă după absolvire celor mai buni absolvenţi. În acest fel s-ar putea contura o politică clară de dezvoltare a învăţământului cu acele nivele de pregătire pe care economia le aşteaptă. Din păcate la noi se angajează oameni înalt calificaţi pe posturi care ar putea fi acoperite şi cu pregătire postliceală urmată de specializare. Probabil din motive de salarizare dar despre acest aspect expertul citat de dumneavoastră nu precizează nimic. Mă întreb, dacă am fi avut de la început acei absolvenţi de universităţi pe care ni dorim, ar mai fi venit acele mari companii la noi în România. Am o mare îndoială în această privinţă aşa cum mă îndoiesc şi de faptul că aceste companii au mai avut şi alte argumente ale venirii lor decât acela al valorificării costului scăzut al forţei de muncă. Şi trebuie să mă recunosc uimit de faptul că acelaşi specialist nu ştie că în acele ţări pe care le admirăm atât, absolvenţii de universitate lucrează în general în cercetare dezvoltare şi management superior nu pe posturile derizorii pe care sunt angajaţi în România. Totodată, ideea că „singurele „şcoli” adevărate care formează profesioniştii de care are nevoie mediul de afaceri sunt societăţile multinaţionale si companiile private mari” este una dintre cele mai false. Este suficient să privim la ce se întâmplă în economia americană ca să vedem acest lucru.
    În concluzie, da învăţământul nostru este slab, orientat pe cantitate, prost stimulat şi pe ansamblu ceauşist. Dar nici economia noastră nu este acea economie de piaţă înfloritoare şi în plin avânt care ne place nouă să credem că este ci mai degrabă un NEP de succes dar foarte limitat, de ale cărui condiţii profită o serie de mari firme străine în căutare de profit. Aşa că nu ştiu de ce ne-am dori să avem un învăţământ de alt nivel decât acela intelectual şi de cultură generală al tinerilor care îl absolvă şi la un nivel superior intereselor firmelor care angajează. Şi asta o spune chiar specialistul dumneavoastră: când avem oameni foarte bine pregătiţi pleacă. De ce oare?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

  • 88,923 vizitatori

%d blogeri au apreciat asta: