Cyber-curaj

Francois de la Rochefoucauld, un celebru moralist francez, spunea odată că „adevăratul curaj înseamnă să faci ceva fără martori, un lucru pe care alţii l-ar fi făcut în faţa lumii întregi”. Gândindu-mă la acest lucru, mi-am adus aminte de Mircea Solcanu, poveştiristul care şi-a ţipat orientarea de stânga (sau dreapta, mă rog, depinde în ce parte a studioului stătea colegul său Cabral), la o oră de maximă audienţă, când probabil, oalele gospodinelor dădeau în foc.
Adică, exact pe dos sau pe invers faţă de cum recomanda pe la 1600 filosoful mai sus numit.
Regula se aplică inclusiv în blogosferă, iar lauda în gura mare nu mai trece demult drept curaj. Mircea Solcanu însă, pe Blog Job-ul lui (aşa l-a intitulat), tot uită şi ţine morţiş să-şi informeze fanii despre peripeţiile pe care le-a trăit, mai nou, în Milano. Viteaz, Mircea poveştireşte cum s-a aventurat ca nebunul prin noapte, cu gluga trasă, în jurul Gării din Milano şi cum a fost abordat de diferiţi români care îi ofereau diferite servicii contra-cost. Eroul nostru a scapat fără complicaţii datorita podoabei capilare : „Părul meu blond m-a ajutat întotdeuna în astfel de situaţii…”. Puncte de suspensie! Ce a vrut să spună, ştie doar dumnealui!
Fireşte, articolul are şi o concluzie. Culmea, aceasta nu e că la Milano se face shopping de nota 10 sau de zece mii de euro, ci că românaşii noştri sunt de toată jena: „Acum mă întreb de ce se mira unii şi altii de tratamentul pe care romanii îl au în Italia când fac aşa ceva”. Adevărul e că îţi trebuie mult curaj să o scrii în văzul mare pe blog! Păcat că au mai făcut-o şi altii! Tot despre curaj: un exemplu care arată însă că, uneori prea mult curaj strică.
Povestea este a tânărului blogger Kevin Cogill, poreclit şi „Skwerl” (Veveriţa), acuzat de membrii trupei Guns N’Roses că ar fi postat ilegal câteva piese de pe noul album Chinese Democracy. Fireşte, blogul lui Kevin a câştigat câteva mii de fani, dar, din păcate pentru el, curajosul lui posesor va sta cel puţin un an după gratii. Ultimul blogger „curajos” al ediţiei de astăzi este un student al unei facultăţi din Bucureşti, care îşi arată adevaratele sentimente pe care le nutreşte faţă de profesorul său. „Vreţi să ştiţi cum se manifestă ilustrul profesor: ei bine, obişnuieşte să ţipe constant din orice motiv şi să refuze din start ideea că studenţii i-ar putea pune intrebări. Acest om, e mult spus om, are senzaţia că este centrul universului, iar noi gravităm în jurul lui. Personajul ăsta dezechilibrat îşi găseşte plăcerea în a-i face pe studenţi să tremure eventual doar la auzul numelui lui”. În acest caz, domnule student blogger, nu pot decât să sper că profesorul despre care povesteşti nu este la rându-i blogger ! Nu de alta, dar poate îţi dă o replică de vă vedeţi la toamnă !

Anunțuri

0 Responses to “Cyber-curaj”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

  • 89,129 vizitatori

%d blogeri au apreciat asta: