Internetul modernizează România

Creşterea numărului internauţilor favorizează dezvoltarea comerţului la distanţă şi modernizarea administraţiei fiscale. În România numărul utilizatorilor de Internet se apropia, în primul semestru al anului în curs, de 12 milioane, reprezentând aproape 54 la sută din totalul populaţiei.
Un nivel situat încă sub media europeană, care este de aproape 60 la sută, dar în rapidă creştere şi situat oricum peste cel din Suedia sau Portugalia.
Accesul la Internet le creează cetăţenilor o serie de facilităţi legate de exemplu de efectuarea de operaţiuni bancare între care şi plata on line a impozitelor şi taxelor, precum şi cumpărături la distanţă, toate sursa unei importante economii de timp.
Dacă iniţial doar câteva bănci din România ofereau clienţilor lor posibilitatea efectuării unor operaţiuni bancare prin Internet, azi serviciul respectiv se găseşte în oferta a circa 30 de instituţii.
Numărul internauţilor care au răspuns acestei oferte a crescut în primul semestru al anului cu 54 la sută, la 1,1 milioane.
Prin Internet clienţii pot vizualiza mişcările de fonduri din conturile lor curente sau efectua diverse tranzacţii, care merg în cazul câtorva bănci până la schimb valutar sau plăţi în valută.
Comisioanele percepute de bănci pentru tranzacţiile prin Internet sunt cu până la 50 la sută mai mici decât la ghişeu, atunci când nu au fost eliminate cu totul.
Considerată la noi drept o veritabilă „revoluţie fiscală”, plata on line a impozitelor şi taxelor de către companii este folosită deja în peste o treime din statele lumii, după cum aflăm dintr-un raport al Băncii mondiale, care caracterizează administraţia fiscală din România ca fiind „greoaie” şi „învechită”.
Autorităţile române au preferat să experimenteze sistemul mai întâi în cazul persoanelor fizice, companiile trebuind încă să mai aştepte.
Într-o primă fază sistemele electronice de plată vor fi funcţionale doar pentru firmele care depun on line declaraţiile fiscale, adică doar pentru 5 la sută din firme.
Potenţialul utilizării acestui tip de plăţi este considerabil în ţara noastră, care cu 113 asemenea plăţi de impozite şi taxe pe an, se situează pe ultimul loc din Uniunea europeană, la mare distanţă de ţara clasată imediat înaintea ei, şi anume Polonia, cu numai 40 de plăţi pe an.
Pe primul loc se situează Suedia, unde companiile au de efectuat numai două plăţi anual.

0 Responses to “Internetul modernizează România”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

  • 88,923 vizitatori

%d blogeri au apreciat asta: