Păpuşeeeaa, da ce frumos te vinzi! Plus dubla personalitate la voltaj maxim.

Nu e cazul să generalizăm, însă în majoritatea cazurilor, mioriticii din show-bizz îşi folosesc imaginaţia doar pentru a-şi anunţa disponibilitatea de a apărea pe la nunţi şi botezuri. Dacă nu pentru asta, atunci pentru a-şi promova produse proprii! Cântăreaţa Oana Zăvoranu, fosta doamnă politician fără zăvor la gură, îşi promovează de ceva vreme pe site-ul personal păpuşa realizată după chipul şi asemănarea ei. Debitează Oana: „M-am gândit să lansez această păpusă în perioada sărbătorilor pentru a putea bucura toate fetiţele care mă iubesc, care şi-au creat din mine un idol şi care vor fi fericite să aibe în casă păpuşa care mă întruchipează”. Şi, mai departe: „Sunt sigură că un cadou de la Moşu’ (aici Oana bate deja apropouri către părinţi), cu Păpuşa Oana, le va aduce bucurie în suflet!… Am o satisfacţie imensă când văd cât de mult mă iubesc aceşti oameni şi, pentru ei, (aici vedeta noastră iar începe să dea – subliminal – din buze), Păpuşa Oana va însemna foarte mult”.
Atâta doar că fetiţele care o iubesc pe Oana atât de mult s-ar putea să dea iama într-un salon de tatuaje pentru a o copia şi apoi, pe la raionul de rujuri pentru a fi portretul complet. Nici grădiniţa nu mai e ce a fost! Până la urmă, singurul fericit din toată povestea asta cred că e Pepe, cu păpuşa pentru zilele în care Oana e în turneu pe la casele de cultură transformate în discoteci!
Alte vedete, care nu şi-au lansat modele de păpuşi, preferă să posteze pe site-uri sau bloguri texte autobiografice. Nimic în neregulă, asta până la Călin Goia, solistul trupei Voltaj, care parcă s-a curentat şi nu mai ştie exact care este adevărata sa personalitate. „Încă de mic am fost pasionat de lucrurile exacte, am fost şi sunt foarte raţional…asta pe de o parte. Pe de altă parte însă, mi-a plăcut să cânt, să visez şi să-mi imaginez tot felul de lucruri. Se spune despre cei născuţi în Gemeni că ar avea dublă personalitate, lucru adevărat în cazul meu”, am încheiat citatul.
Căline, dubla personalitate cu care te lauzi mătăluţă este, medical vorbind, o gravă tulburare psihică, care te poate face să ai schimbări frecvente de stări emoţionale, uneori chiar şi schimbări mari în sisteme de credinţe şi valori. Cu alte cuvinte, poţi să o iei razna de-a binelea şi să devii un pericol pe la concerte pentru fanii tăi. Aş spune, mai degrabă, că eşti un raţional boem, asta pentru că Voltaj e o trupă de muzică plătită regeşte pe la concerte. Cel putin aşa am auzit!

0 Responses to “Păpuşeeeaa, da ce frumos te vinzi! Plus dubla personalitate la voltaj maxim.”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

  • 88,923 vizitatori

%d blogeri au apreciat asta: