Feţe, fiţe, fete

De ceva vreme, în politica românească şi-au făcut loc şi doamnele. Practic, fiecare partid scoate pieptul la înaintare prin reprezentantele sale: de la Ex-Oana cu Zăvor la Buze şi Irina „Măi Măi” Loghin până la distinsa Doamnă „Ciocu’ Mic” sau (o altă ex) Mona cu Musca pe căciulă.
Consternaţi şi pe undeva nemulţumiţi de infuzia de frumos în peisaj, domnii, aceşti adevăraţi gentlemeni, recurg uneori la măsuri menite să le mai taie din elan acestor amazoane. Ultima, brevetată de Marius Marinescu, poreclit de mojicii adversari „Bideu”, presupune aruncatul cu apă peste faţa adversarei politice.

Ca la grădiniţă, luptele se poartă prin orice mijloace, de la trasul de păr până la duşul rece. Nani nu mai face nimeni însă, toţi sunt vigilenţi, iar fiecare armă găsită e un avantaj. Arme politice sunt şi blogurile sau site-urile personale.

Aici, doamnele au prins imediat şpilul şi s-au pus pe treabă. Prima şi cea mai de succes, este blonda Elena Udrea. Aş fi zis Blonda de la Drept, dar expresia e deja perimată.

Ei bine, Elena bloggereşte de zor cu un avânt similar gospodinelor care frământă aluatul.

Pe blogul Elenei, care apropo, şi-a învins categoric contracandidata de la capătul tunelului, pe Luminiţa Anghel, frământările sunt în toi. O frământă, mai nou, imaginea lui moş Ene pe la Geoane, preşedintele PSD, care se tot încăpăţânează să nu se ducă la somn şi să fie prim ministru.

Iată şi caracterizarea pe care, plastic, bloggeriţa i-o face domnului Mircea Geoană, căci despre el e vorba :

E preşedinte PSD, dar s-a aflat mereu pe post de „piua a doua”, chiar şi în propriul său partid. Este profund marcat de faptul că niciodată nu a fost „iepurele” scos din pălărie. La Dorohoi, a strigat că visul de a deveni premier i se năruie, deoarece emisari ai preşedintelui ar curta PSD să intre, doar cu câţiva miniştri, într-un guvern PD-L. La Brăila, aproape că l-a implorat pe preşedinte să anunţe că va numi un alt premier, în afară de Stolojan. Nu poate să accepte că nu va fi, nici acum, iepurele scos din căciulă.

Bine, am înţeles: omul nu e iepurele scos din joben, căciulă sau pălărie. Nu era necesară repetiţia. Apoi, cu ce-a greşit când şi-a strigat păsul în gura mare de la Dorohoi până la Brăila? Are plămâni buni. Ce aşteptam totuşi pe blog? Păi un mesaj pentru cei care au votat Elena Udrea ar fi fost binevenit. La fel şi o reacţie sau concluzie de după alegeri. Dar când te vezi cu toţi sacii în căruţă, e greu să te mai dai jos de acolo!

Pe jos au rămas de data aceasta cei care nu au reuşit să intre în Parlament. Şi cum nici un politician nu va spune „Doamnele primele”, multe combatante au cam rămas pe dinafara.

Printre ele, cum spuneam şi mai sus, vocea cu Euroviziune din PSD, Luminiţa Anghel. Ce i-o fi venit fetii să intre în ring nu ştiu. Mă gândesc doar că a avut ceva atuuri de partea ei: în primul rând, stăpânea Sistemul. Numai că şi de pe Sistem mai cazi în butoi, şi faci buba mare. Vrând să fie pe măsura oponentei sale, Luminiţa Anghel a adoptat la rându-i un pui de blog.

Blog pe care anunţa înainte de alegeri: Citez:

„SUNT UN CANDIDAT DE LUAT IN SEAMA INCEPAND DIN ACEST MOMENT.”

Daca iei pe cineva în seamă, mă întreb, e obligatoriu să-l iei şi în serios? Sau altfel spus: 20 şi ceva de procente sunt de luat în seamă sau în serios ? Cât priveşte reproşurile, aceeaşi porţie şi pentru Luminiţa din Blogosferă: aşteptăm un post nou, o continuare a carierei de bloggeriţă şi poate un mesaj pentru cei ce au votat-o.

Anunțuri

0 Responses to “Feţe, fiţe, fete”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

  • 89,188 vizitatori

%d blogeri au apreciat asta: