Happy hour to you, heeeeppii aaauuăăăr tu iu….

În multe zone ale ţării, atunci când zici că ai făcut minuni, înseamnă că ai cam făcut-o de oaie, adică ai greşit sau ai făcut prostii.
Cu toate acestea, minunile prind de minune la români, aşa că televiziunile se întrec în a produce pe bandă rulantă asemenea nerozii. Antena 1, spre exemplu, a făcut ce-a făcut şi a adus-o pe Magda Ciumac (bruneta vedetă de la OTV) în platou pentru a vorbi despre divorţul cu luptătorul Toooolea Ciuuuuumaaaaac. Mare minune mare! Magda ar vorbi şi despre bigudiuri dacă ar avea în faţă un cameraman.
Pro Tv, nu s-a lasat mai prejos, atâta doar că minunile lor s-au cam consumat pe ştirile de la ora 5. În consecinţă, oamenii de acolo s-au mobilizat şi au intrat peste săracu’ Măruţă cu un concept menit parcă să mai sucească ceva minţi fragede.
Au aparut astfel minunile de la Happy Hour, votate pe site-ul emisiunii de aceia care nu mai au mare lucru de făcut în plină criză.
Mulţumită lui Măruţă şi staff-ului emisiunii, am avut prilejul să-l văd şi aud pe Arenbistul (cantaretul de R&B) Alex cântând manele a la Guţă sau pe fostele Blondy împărţind iarăşi aceeaşi scenă- de parca nu ne-a ajuns cât au tot împărţit-o.
În paralel cu emisiunea, a apărut şi blogul Happy Hour. Acolo, cei implicaţi se dau de ceasul vieţii să îşi exprime trăirile intense pe care le provoacă Măruţă sau emisiunea în sine:

Am ştiut întotdeauna că atâta timp cât faci ceea ce îţi place cu pasiune maximă şi dăruire poţi fi împlinit sufleteşte”, spune una din cele două cântăreţe animatoare, cunoscute publicului larg drept „veveriţe”.

Apropo, unii cu bebeluşele, alţii cu veveriţele. Urmează „ornitorincele”, „găinuşele” şi „tigroaicele”- ultimele după 12.00 noaptea.
O alta, care se mulţumeşte doar cu statutul de scenaristă şi nu-şi doreşte să vevericească prin platou, trage concluziile unei zile în care s-a pus la cale o minune. Ascultaţi, rogu-vă, ce îndrugă Codruţa, căci aşa o cheamă pe doamna scenaristă:

A fost o minune că am nimerit strada pe care locuieşte (teoretic) Anna Lesko.
A fost o minune că nu a plouat că dacă ploua ne sugea noroiul cu mariachi şi maşină de pompieri cu tot.
A fost o minune că nu ne-a călcat un “domn de la ţară” cu maşina fiindcă pe el nu îl interesa că noi filmam, el vroia sa treacă cu maşina prin mijlocul filmarii şi sa ii ia pe botul maşinii pe Catalin, Catalina, pe Şerban cu tot cu cameră, ca să nu mai spunem de porumbei….A fost o minune că motanul gras şi dungat nu a mâncat pâna la urma niciun simbol al păcii, cu fulgi cu tot.
A fost o minune ca fetiţele din corul DOREMI nu au răcit la cât de “costumate” erau..
Porumbei plouati. Fetite plouate. Si vedete care susţin că nu sunt acasă. Cu sau fără Anna Lesko,din punct de vedere grafic, a fost o săptămână minunata.

Punct şi de la capăt. Uite ce am înţeles eu din raportul tău. Te rog, dacă nu e bine, să faci modificările de rigoare pe blogul emisiunii, romaniaimpreuna.wordpress.com :

Echipa de la Happy Hour a pus la cale o vizită surpriză la presupusa casa a Annei „Ard în Flacări” Lesko. Acolo, au dat de noroi care ar fi putut să-i înghită sau sugă… şi de un bădăran care nu îi lăsa să filmeze . Nici pe cameramani, nici pe moderator, nici pe nişte fetiţe coriste congelate de vreme numai bună să-ţi baţi copiii, să numeri banii sau să faci amor. Necioplitul le făcea zile fripte până şi mariachilor, angajaţi cu surle şi trâmbiţe, dar şi unor porumbei nevrotici care se bălăceau prin noroi. Un motan tăia frunza la câini pe acolo şi era cât pe-aci să se bage în seamă şi el, halind vreo 2-3 zburătoare confuze asupra identităţii lor. Pompierii se fâţâiau şi ei gură-cască pe acolo, probabil cu furtunurile în mână, gata să intervină în cazul în care Anna era de-a dreptul în văpăi. Anna Lesko, prinţesa focului ancestral, probabil pur, speriată de frigu’ de afară, a tras ţeapă şi nu a aparut în pridvor. Ce frumos a fost totuşi la filmări !

4 Responses to “Happy hour to you, heeeeppii aaauuăăăr tu iu….”


  1. 1 Andi Decembrie 18, 2008 la 17:20

    Excelentă cronică :)

  2. 2 blogtrotter Decembrie 19, 2008 la 13:47

    Multumesc

  3. 3 Roxana Decembrie 22, 2008 la 11:26

    Cometariul meu va fi legat de conceptul de „Happy hour” , ceea ce este el la baza si cum s-a transformat intr-un show de televiziune. Happy hour este foarte des folosit in Statele Unite in restaurante si baruri.

    Se refera la un interval de timp, care poate sa fie mai mult de o ora, in care se promoveaza anumite bauturi si mancaruri la un pret redus. Spatiul respectiv isi face reclama si castiga in acest fel, o clientela fidela. Si, mai spun ei, it works just fine for both sides, clientul este multumit ca poate sa testeze mancaruri noi, iar localul isi creeaza renume.

    Mai mult, happy hour se desfasoara dupa-amiaza, inainte de cina, iar dupa cina, este reversed happy hour…. aia nu inseamna ca totul e exact opusul „orei fericite” :)) ci, ca este late happy hour, adica dupa cina, pana la inchiderea localului.

    Ma intreb acum, cum s-a ajuns la emisiunea cu numele de „Happy Hour” si ce ofera ea …. sper ca cel putin buna-dispozitie, pentru ca nu stiu, nu pot sa urmaresc…. imi spuneti voi, telespectatorii……..! intre timp, o sa-i raman fidela prietenului meu si al familiei mele, Radioul, dragul de el…..!

  4. 4 blogtrotter Decembrie 23, 2008 la 01:15

    Roxana, dupa criza asta cu ifose despre care vorbeste toata lumea, bag de seama ca oamenii nu prea mai au ce sa dea prin baruri si pub-uri…asa ca sorb o inghititura de Maruta cu intrebarile Amarute si se calmeaza….
    Emisiunea nu e rea totusi, e peste tot ce avem la ora actuala pe Tv, insa mai scapa si cate o boroboata.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

  • 88,923 vizitatori

%d blogeri au apreciat asta: