România + Insula Şerpilor = love

Ne-am găsit o nouă jucărie! De când ne-a dat Haga victorie la 11 metri nu mai ştim cum să facem şi cum să dregem ca să iasă cât mai roz! De petrol n-avem ce discuta că nu se pune; e ca şi cum n-ar fi! Gaze trei ani?! Asta-i bine! O să se ieftinească iar păcura… Cum o iei, cum o-ntorci, tot victorie iese. Mă tem însă că în loc să ne facă mai calculaţi, victoria asta mai tare o să ne zăpăcească! Deja cred că nu mai gândim raţional… În timp ce politicienii împart şi despart concesiuni, pe mine meciul ăsta cu Ucraina nu-ş’ de ce m-a dus cu gândul la miile de sate româneşti care nici măcar nu visează gaz pe ţeavă. „Vai de mine, îmi fuge pământul de sub casă”, se plângea o cetăţeancă acum câteva zile la televizor sub privirile condescendente ale reporterului, în timp ce cadrul operatorului fixa bătătura femeii în care se zăreau cu ochiul liber câteva trunchiuri întregi de copaci. Nu e singurul exemplu. În ultimii ani tot mai multe case au luat-o la sănătoasa odată cu versanţii despăduriţi. S-or duce ele pădurile în mobilă şi construcţii, da’ şi pe foc ajung cu nemiluita! De tras conducte pare imposibil; în creierii munţilor ori în satele risipite printre dealurile României profunde n-a venit el curentul, d-apoi gazu’… Cât despre mileniul trei. Perfect, ne-am bucurat, o să scoatem nişte gaze din Marea Neagră, da’ în condiţiile în care mai mult de jumătate din populaţia ţării nu trăieşte la oraş şi ca atare nu beneficiază de avantajele centralelor termice, pentru zona rurală tot nu văd luminiţa de la capătul lumii. Mie-mi pare bine că rezultatul de la Haga ne-a mai oferit puţină satisfacţie, fie ea şi energetică, dar ca orice minune probabil că n-o să ţină mult! Dacă vine vâjul poporul tot o să dârdâie; şi n-o să se mai gândească nimeni la cei trei ani de gaze de pe platoul continental al Mării Negre. O să tăbărâm în grabă cu topoarele pe păduri ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi la chestia asta Haga nu va da nici un verdict; pădurile nu sunt în litigiu nici cu Ucraina, nici cu altcineva… Poate doar cu conştiinţa şubredă a unor indivizi pentru care un copac nu se măsoară în înălţime ci în metri cubi! Haga ne-a dat o speranţă, un imbold! Dar eu zic să ne grăbim, să luăm viteză, că din inerţie n-ajungem prea departe.

Costin Enache

1 Response to “România + Insula Şerpilor = love”


  1. 1 octavian Februarie 9, 2009 la 02:42

    într adevăr minunea a ţinut trei zile . Aş acuza de înaltă trădare orice guvern care în secret concesionează resursele energetice ale ţării – chiar dacă numai bănuite –


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

  • 88,861 vizitatori

%d blogeri au apreciat asta: