Arhivă pentru Martie 2009

Iată ce pot face două mâine dibace

Case-nalţă către cer zilnic mâinile dibace;
ţara e un şantier când e pace!

Cam aşa se poate defini starea de fapt legată de proiectul „Dâmboviţa Center”. În ciuda tuturor protestelor organizaţiilor neguvernamentale, în pofida tuturor avertismentelor Ordinului Arhitecţilor, nesocotind chiar prevederile Planului Urbanistic General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat ieri PUZ-ul pentru „Dâmboviţa Center”, cu alte cuvinte un pic mai mult decât îi lipsea capitalei – nu tichie, nu pălărie, nici căciulă, ci un fel de sombrero de mărgăritar: trei turnuri, un hotel, un cazinou, un mall, un supermarket, o roată panoramică, nu-ş ce havuz dansant şi doar 4500 de locuri de parcare pentru un debit zilnic estimativ de vreo 20-30000 de maşini. Apariţia altei fabrici de bani pe harta Bucureştiului nu mai miră pe nimeni iar indiferenţa autorităţilor faţă de nevoile cetăţenilor devine pare-se cronică! Pentru depăşirea stadiului de două ştranduri şi jumătate la două milioane şi ceva de locuitori, ca să vă dau doar un exemplu simplu de indolenţă urbanistică, nu se face nimic – nu e o prioritate! Aşa cum nu sunt prioritare nici refacerea inelelor periferice verzi distruse de acelaşi avânt imobiliar, nici consolidarea şi modernizarea centurii rutiere, n-am mai auzit nimic nici de celebrele inele colectoare, başca parcări, pasaje ori toalete publice. Nici măcar dispariţia lacului din parcul Circului, cauzată tot de vecinătatea cu o construcţie din asta, monumentală, nu dă de gândit; volumul construcţiilor din complexul „Dâmboviţa Center” urmează să fie uriaş iar presiunea exercitată asupra pânzei freatice aproape imposibil de tolerat. Afectat va fi şi traficul, spun arhitecţii, nu numai cel rutier, dar şi cel pietonal! Cât despre canalizarea din zonă…, vai de subsolurile lor! Locuiesc, oficial alături de vreo două, de facto alături de vreo trei milione de concetăţeni, într-o capitală europeană – fără respect de sine, fără identitate, fără viitor. Şi asta când e… pace?

Costin Enache

Atacama, Acongagua

Ajunşi la un internet cafe, în Pedro de Atacama, Pompilius Onofrei şi Ana Topoleanu s-au grăbit să trimită câteva rânduri – locul închidea în 10 minute. Au mai apucat din fericire să trimită un rezumat textual-vizual al ultimelor 4 zile: „În două zile am reuşit, cu mândrie spunem, să urcăm pe cel mai înalt munte după Everest, imensul Aconcagua, puţin peste 3300 de metri. Seria de imagini se deschide de altfel cu Aconcagua văzut din avion, în drumul nostru către extrema sa, Deşertul Atacama. Duminică am pus pasul în micuţul Pedro de Atacama. Şi cum ghidurile ne-au avertizat, turismul e pe pâine aici, mai mult ca oriunde în ţara asta „always surprising”. Fiindcă şi de data aceasta Chile a reuşit să ne lase cu gura căscată. Sătucul Pedro de Atacama pare a fi construit acum sute de ani şi neatins de ploaie, vânt, frig şi torid. Casele făcute din lut de-al locului, de un alb spălăcit, în contrast cu uşile şi cerul de un albastru nebun, miile de turişti care cutreieră străzile de dimineaţă până seara, zeci de restaurante, hosteluri şi câteva hoteluri, toate fără nicio excepţie sunt construite parcă în urmă cu sute de ani. În depărtare se văd cei 17 vulcani, lanţul de vulcani vestit în Chile şi în lume. Şi ca toată atmosfera să se închege bine de tot, noaptea ne aflam sub unul dintre cele mai limpezi ceruri din lume”.

Abracadabrant

Nici n-a început campania pentru europarlamentare şi deja e-n toi cea pentru prezidenţiale. Sigur, nu la vedere, că nu e cazul, dar viespile, şopârlele şi cârtiţele au început deja să mişune. Pentru că e greu de crezut că în 8 luni electoratul tradiţional îşi va schimba orientarea, miza cea mare pare să fie pentru toată lumea restul de 70 la sută care nu se prea omoară cu mersul la vot. Catindaţii nu vor fi numeroşi, iar demni de luat în seamă probabil că doi, maximum trei. E devreme pentru pronosticuri dar nu-i târziu pentru descântece. Fosta componentă şi fondatoare a trupei Trio Expres, actualmente guru cu apucături de prooroc prin USA, Carmen Mureşan, zice că noul preşedinte al României va fi Citește în continuare ‘Abracadabrant’

Magdalena şi Marta

Pompilius Onofrei şi Ana Topoleanu au trimis un minidocumentar de pe Insulele Magdalena şi Marta, două ecosisteme protejate de legile chileene, destul de uşor de prezervat datorită distanţei la care se află faţă de ţărm (Punta Arenas), în Strâmtoarea Magellan.
Încă de la departare, Insula Magdalena se intrezărea ciuruită de miile de cuiburi de pinguini jack-ass. Foarte prietenoşi cu vizitatorii atâta timp cât nu se stabilea contact fizic. Ciocurile le au destul de tari pentru a putea rupe câteva degete de turişti curajoşi în trecut. Altfel, dansează cu tine, tapează pământul şi vorbesc pe limba măgărească – de aici şi denumire lor.

P.S. de la administratorul blogului: laptopul meu vă urăşte. 100 MB de poze. Noroc că am aflat că Anei i s-a stricat laptopul şi nu a mai redimensionat fotografiile lăsându-le în original, la o rezoluţie gigantică. Aşadar, la treabă:


0 – Insula Magdalena văzută de la bordul avionului ce ne cobora spre Punta Arenas

1 – Punta Arenas este punctul de lansare a numeroaselor şalupe pline ochi cu turişti curioşi să vadă pinguini şi alte fel de fel de păsări, lei de mare şi un ocean dezlănţuit – cât se poate, în Strâmtoarea Magellan

2 – Drumul către Insula Magdalena şi mai apoi către Insula Marta este de numai o oră şi jumătate, iar cu puţin noroc, în afară de valuri, cormorani, pescăruşi şi conturul insulelor am zărit şi câte-o săritură de delfin.

3 – Pe Insula Magdalena, pe care se stă în jur de o oră, trăiesc peste 100.000 de pinguini jack-ass (pinguini măgari – din cauza ţipetelor pe care le scot, asemănătoare celor făcute de amintitul dobitoc)

4 – Tot aceşti pinguini poartă şi denumirea de Magallanic penguins

5 – Bine aţi venit la Monumentul natural „Pinguinii”

6 – Sute de pinguini aşteaptă liniştiţi venirea turiştilor cu care sunt obisnuiţi, chiar prietenoşi atâta timp cât nu se incearcă un contact fizic

7 – Turiştii ajunşi pe Insula Magdalena se pot mişca în voie pe lângă pinguini, însă doar în limita delimitată cu sfori, subtil, fără să dea senzaţia de grădină zoologică

8 – Cât vezi cu ochii, insula este sculptată de către pinguinii Magellanic…

9 – …îşi sapă cuiburile în pământ, …

10 – …dar ăsta nu e singurul mod în care modifică drastic relieful insulei: ei practică „tapping”, bătucirea solului în plimbările neîncetate pe lutul brun al insulei

11 – Pinguinii îşi aleg partenerul pe viaţă, aşa că nu puteam rata ocazia de a surprinde afecţiunea dintre buchetele alb-negru de vieţuitoare

12 – Pe Insula Magdalena am văzut nu doar pinguini ci şi fel de fel de pescăruşi şi albatroşi

13 – Şi o mare de albatroşi de stâncă, imperiali…

14 – După mai bine de o oră petrecută pe insula Magdalena, lăsăm pinguinii să-şi ia masa…

15 – … şi mai călătorim jumătate de ceas până la Insula Marta, vestită pentru sutele de lei de mare

16 – Fără să ne dăm jos din şalupă, am privit animalele leneşe si greoaie, adunate unul lângă celălalt, lângă o stâncă-rinocer

17 – Chile, always surprising!

Google anti-alcoool, acum cu efect de calmare a nervilor

Pentru că suntem oameni, uneori facem tâmpenii. Mari de tot. Cum ar fi aceea ca într-un week-end mai agitat să-i trimitem şefului sau unei alte persoane importante un email mai sincer, mai aşa, cu năduf. Eu unul mi-aş dori să pot face cumva ca asta să nu se întâmple. Şi pentru că am cont la gmail, chiar pot. Platforma lor de mail permite tot felul de artificii, unele gândite probabil de oameni cu un comportament coleric şi care au avut de pierdut de pe urma acestuia. O anumită setare spre exemplu îţi impune ca Citește în continuare ‘Google anti-alcoool, acum cu efect de calmare a nervilor’

Un post de radiouri

Că se poate asculta radio pe computer nu mai e o noutate. Mai toate radiourile îşi difuzează emisia din eter şi în format digital, unele funcţionează doar în internet. Mie mi-a fost întotdeauna însă lene să caut posturile pe internet, să salvez linkul către streaming pe computer şi să-mi omor desktopul cu zeci şi sute de icoane. Zilele trecute am dat însă de ceva interesant: Radio Sure. Nu e un post de radio, e un Citește în continuare ‘Un post de radiouri’

Ştiţi cum e?

Când politicienilor începe să li se înfunde cu manevrele loco trebuie musai să găsescă altă vacă de muls sau mai corect spus de sacrificat. Iar când e vorba de criză cu atât mai mult. După ce-au întors-o pe toate feţele fără să-i dea de cap, la presiunea electoratului căpeteniile economiei mondiale s-au gândit că un ţap ispăşitor, executat în public, ar face bine la opinia generală şi s-au pus cu tunurile pe paradisurile fiscale: că ce-i aia confidenţialitate, ce-i aia cu impozit redus, de ce să nu facă Citește în continuare ‘Ştiţi cum e?’


Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

  • 89,213 vizitatori