Skype Call Recorder

Nu ştiu – şi nici nu mă interesează foarte mult – de ce o persoană ar dori să-şi înregistreze convorbirile telefonice. Asta dacă, fireşte, nu face interviuri telefonice, cum ni se mai întâmplă nouă jurnaliştilor. Dar, în fine, poate că vrea să aibă o copie a discuţiei cu un furnizor de servicii sau cu cei de la Protecţia Consumatorului. Sau să nu mai stea să noteze manual tot felul de detalii, cum ar fi nume, date sau numere de telefon. Ca să n-o mai lungim: cert e că dacă cineva îşi doreşte să înregistreze o convorbire pe computer, acest lucru se poate. Dar din păcate nu oricum. Pentru început, trebuie să avem pe calculator programul Skype şi să derulăm apelurile telefonice prin acest serviciu. Nu e vorba doar de convorbirile dintre două computere, ci şi de apelurile pe care le dăm de la computerul nostru către un număr normal de fix sau mobil şi despre convorbirile primite de noi la un număr special. Skype permite toate acestea pentru o taxă modică lunară. Iar acum există şi progrămelul gratuit, pe numele său Skype Call Recorder, care face exact ce-i spune numele: înregistrează convorbirea în format MP3 pe computerul de pe care se face apelul. Programul se integrează perfect în Skype şi rulează liniştit în fundal. Se poate opta pentru înregistrarea automată a tuturor convorbilor sau pentru cea manuală a unora dintre ele. Atenţie însă – în cele mai multe ţări, şi dacă nu mă înşală memoria şi în România, este nevoie de acordul celuilalt pentru a face înregistrarea. Este ceea ce auzim deseori atunci când sunăm la bancă sau la operatorul de cablu: „continuarea convorbirii reprezintă acordul pentru înregistrarea ei”. Nu văd de ce noi nu am putea recurge la aceeaşi soluţie.

0 Responses to “Skype Call Recorder”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

  • 88,923 vizitatori

%d blogeri au apreciat asta: