Hai că se poate!

Tot urlă pescarii sportivi de ani de zile că poluarea şi braconajul au adus fondul piscicol aproape de extincţie în România… Înc-un pic şi se rezolvă definitiv! Mai pune umărul câte-o exploatare minieră, câte-o fabrică de nu-ştiu-ce, eventual îşi fac asociaţie şi braconierii… şi gata.

Uite, oameni serioşi – Hidroelectrica: nu se-ncurcă cu mărunţiş, au dat gata în câteva ore trei tone de peşte! Da’ cum la noi pisica moartă trebuie musai aruncată peste gard, mai-marii de la acumularea de pe Jiu au aruncat-o peste baraj şi zic că dezastrul s-a produs în baza unui plan abrobat anterior de Apele Române. Semeaţă şi-n alertă, Garda de Mediu promite să intre în acţiune: va verifica dacă Hidroelectrica avea toate avizele necesare!!! Ce bine, poate că dacă e totu-n regulă, răposaţilor peşti o să le fie mâlul mai uşor.

Sunt unul din milioanele de pescari amatori din România şi sunt cel puţin indignat de ipocrizia făţişă a starostelui de la barajul gorjean, care nonşalant declama de pe marginea gropii: „Care peşti morţi? Unde vedeţi peşti morţi? Arătaţi-mi dumneavoastră un peşte mort!” Mutra de la sfârşitul alocuţiunii a făcut însă toţi banii; mai avea un pic şi-i bătea şi obrazul reporterului care avusese tupeul să-l deranjeze cu un asemenea fleac.

Fleac – posibilă definiţie hidroelectrică 2009 – trei tone de peşti morţi!

Costin Enache

Anunțuri

0 Responses to “Hai că se poate!”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

  • 89,129 vizitatori

%d blogeri au apreciat asta: