Cartografie după miros

În ceva mai mult de o lună, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a reuşit să demonstreze pe hârtie ceea ce ştiam cu toţii dintr-o îndelungată experienţă: România suferă de o lipsă cronică de toalete publice. Şi asta s-ar resimţi, vezi Doamne, nu neapărat în pântecele şi buna dispoziţie a cetăţeanului de rând, ci mai ales în imaginea cu care pleacă turistu’ străin de pe-aici…
În prima fază se identifică zone deficitare, după mărturisirile sincere – s-ar dori – ale autorităţilor locale, cu promisiunea unor soluţii… nu se ştie când. Aşa că până una alta, cu studiul la purtător, tot se „face” pe apucatelea… Aşa merge treaba pe la noi. Până nu vin alţii să-ţi bată obrazu’ şi să se plângă de nevoi nu ia nimeni în seamă ceea ce societatea pusese demult pe răboj.
E bine şi mai târziu, zic, mai rău e că de acţiunea asta şi de întreprinderile care-i vor urma se pare că vor profita, pe lângă turişti, doar rezidenţii zonelor aşa-zise „de interes turistic”. Restul să mai stea, să se mai ţină un pic – zece-douăzeci-o sută douăzeci de ani, până o să conteze şi prostimea. (Chiar mă mir că niciun catindat la locale n-a făcut pân-acum caz de chestia asta…)
Până una-alta harta „edificiilor” sau mai curând a lipsei lor e deja publică, păcat doar că nu există o variantă tipărită, cu poze, care să se vândă prin benzinării şi librării; ar fi interesant de oferit drept suvenir turiştilor străini, eventual la pachet cu nişte colţi de vampir şi-un breloc în formă de Casa Poporului – ah, trebuia să vând ideea asta!

Singurul lucru pe care-l doresc este ca în scurt timp nevoile noastre, turişti sau simpli trecători, să-şi găsească alinare, fie şi doar în locurile cu lipici la vizitare, odihnă şi/sau tratament. Sper asta în numele tuturor celor în căutarea unui colţ de intimitate în pădurile patriei, care au mituit măcar o dată un milos recepţioner de hotel sau care au consumat o apă, ceai sau limonadă doar de dragul toaletei vreunei cafenele aflate în preajmă când se îngroaşă gluma… Cât despre o hartă completă a nevoii de veceuri publice româneşti, ar fi interesant de trasat una pe baza întâmplărilor trăite de oamenii acestei ţări. Sunt convins că ar ieşi un adevărat… almanah!

Costin Enache

Anunțuri

0 Responses to “Cartografie după miros”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Abonaţi-vă:

Dicţionar dă espresii marfă

Expresiile gen „dă şi mie cheile după masă” sau „păpuşe, împrumută şi mie o sacoşe” au evoluat în timp într-un dialect de cartier, eminamente urban şi în special regăţean. Alex Olaru adună consecvent mostre şi râde de ele aici

Susţinem:

RSS Porţia de matinal

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

  • 89,052 vizitatori

%d blogeri au apreciat asta: