Piesă de weekend în trei acte

Cîteodată toată chestia asta cu blogurile mă termină. Sîmbătă am asistat, evident atenţionat pe net, la următoarea piesă în trei acte:

Actul 1: Groparului care administrează blogul de veci i se cam pune pata pe Tudor Chirilă şi îi face o scrisoare deschisă. Asta era marţi. De marţi pînă sîmbătătă nu se îmtîmplă nimic. Sau oricum, nu mare lucru.

Actul 2: Cel mai blogger român vede scrisoarea, îi place (cred) şi face un link spre ea pe blogul lui.

Actul 3: Groparul explodează. Nu literalmente, ci ca număr de vizitatori pe blogul lui.

Dacă se întreba cineva cum şi de ce funcţionează blogosfera, acum ştie.

Vizite

Verificînd statistica, m-a amuzat să constat la un moment dat fix 666 de vizite. Nu mi s-a mai întîmplat. Şi dacă, prin coincidenţă vizitatatorul nr. 666 a citit despre paşaportul biometric drăcesc? Lol.

666

Marea ecuaţie naţională

(1) „Avem o ţară, o datorie!” – aşa începe un cântec celebru pe care odinioară toţi băieţii fără pile îl învăţau pe la 20 de ani în prima săptămână de cătănie.
(2) „Avem o ţară; cum procedăm?” – se întreabă săptămânalul Academia Caţavencu într-una din rubrici.
„Avem o ţară în care fiecare face ce vrea şi scapă numai cine trebuie” – aşa sună problema, la care (1) s-ar putea constitui în ipoteză, iar (2) în concluzie.
Păi s-o luăm băbeşte şi

Atât.

Asta a fost. Atât am avut de difuzat în numitul an 2008, unul nici mai bun, nici mai rău, pe care l-aş integra în media ultimei perioade; ba chiar, dacă privesc la naţiune în ansamblu, cred că dezumanizarea a lovit mai adânc în români anul ăsta decât pân-acum.

Cadouri guvernamentale de la Moşu’

S-a uns! Avem căruţă! Pe două rânduri (hăis şi cea), la atelajul guvernamental s-au înhămat preopinenţii! Pare idilic, mai ales că nu e prima oară când Moş Crăciun ne-aduce (vrem – nu vrem) executiv proaspăt,

Super-premier de renume internaţional

N-aş fi zis că portughezii au capacităţi de premoniţie de-a dreptul paranormala. Noroc că mi-a amintit blogul de veci de ce văzusem în vara lui 2007. În Portugalia se bea în draci o bere care poartă mîndră eticheta marketizată a lui Emil Boc, la cae nu-mi dau seama cine a adăugat din răutate un „K” (probabil Patriciu sau Tăriceanu, ca să-i facă omului în ciudă, să nu se bucure şi el măcar de-o bere). Iat-o în toată splendoarea ei.

Alex Ionescu (OP)

Un tramvai numit fast food

Trecut-am scurt pe la Berlin în săptămîna care se încheie (daaaa, deci, apropo, domnu’ Octav Dan, m-aţi certat degeaba că nu v-am dat drumul la comentarii, doar că nu eram prin apropierea vreunui computer). Mi-au sărit în ochi restaurantele goale (o fi de la criză, o fi de la interdicţia totală de a fuma, n-am de unde să ştiu). Şi m-au enervat doi vameşi nemţi care s-au luat de mine că stăteam în aeroport cu o ţigară în gură, deşi era neaprinsă. Mda, nu degeaba se spune că cea mai subţire carte din lume e „Antologia umorului german din ultimul mileniu”. Dar speranţa moare ultima, cel puţin asta mi-a sugerat mie vagonul de S-Bahn transformat în restaurant chiar în aeroport.

Alex Ionescu (OP)